Nu esti primul de care m-am indragostit,
si, cu siguranta ca viata mea nu se va incheia la tine.
E adevarat ca ai fi putut alege altceva.
Ma puteai face sa ma indragostesc de tine in fiecare zi,
dar nu ai ales asta.
Pana imi va trece fiorul care ma cuprinde atunci cand te vad sau vorbesc cu tine, ma voi indragosti in fiecare moment de tine.
Tu ai ales ca nu trupul meu sa il sprijine pe al tau atunci cand simti ca nu mai poti;
sau macar atunci cand ai un moment de respiro…
Ai decis ca umarul meu nu e destul de puternic incat sa-ti sprijine capul…
Poate ai gandit ca mainile mele nu sunt destul de delicate, incat sa iti poata cuprinde obrajii…
Sau poate ai crezut ca ochii mei nu sunt destul de deschisi la culoare si nu iti vor lumina drumul catre ei,
ori, poate ai crezut ca parul meu e prea inchis la culoare…
Poate ca nu ai vrut sa fii citit intr-una dintre scrierile mele.
Daca intalnirile noastre au fost o nebunie
Si toate minutele au fost efemere,
Daca zambetul meu a fost o alinare
Si toate vorbele tale, doar o delasare,
Atunci iubesc minciuna.
Daca bratele mele au fost un refugiu
Si toate saruturile noastre, doar o povata;
Daca mangaierile au fost doar placeri
Si bataile inimii mele, doar satisfactie,
Atunci am iubit minciuna.
Şi spun că plec –
şi încerc să plec cu capul sus şi umerii drepţi.
Încerc să îmi controlez picioarele
să nu crezi că o să cad.
La primul colţ,
picioarele nu mi-au mai făcut faţă –
am căzut la pământ.
Dar nu m-am lovit –
eram deja prea rănită.
Aveam sufletul răvăşit
şi inima zdrobită cu nepăsare.
Cu nepăsarea ta înşirând cuvinte
complet neadevărate şi timbrate gândirii tale –
într-un mod paradoxal de iraţional raţiunii.
Zac pe zăpada ce a fost o dată albă.
Văd cum se întinde suferinţa
şi doar atunci când se mai prelinge
o lacrimă, ajunge să se cureţe.
Încă te aud cum mă ameninţi.
Mă loveşti profund şi doare.
Până la urmă reuşesc să mă ridic,
mă şterg de praf şi plec.
Îmi continui drumul spre casă
şi, uşor-uşor, drumul spre viaţă.
Am lăsat toată iubirea pentru tine acolo,
pe strada aia îngustă şi înghesuită,
care arată acum bizar, ca un coşmar.
Toată iubirea aruncată cu sila
prin lacrimi de durere,
pe aceea frumoasă zăpadă albă odată…
Mi-am vândut deja sufletul diavolului pentru tine…
Acum nu mai vreau.
Aşa că am lăsat iubirea acolo
Încep să mă completez
şi să mă restaurez.
Ca un puzzle.
Era un băiat cu gânduri calde.
Aşa părea. Un suflet mare
ce aşternea pe foile unui bloc notes,
toate gândurile ce în suflet i-au pătruns.
Părea că sufletul lui era pictat
pe o coală de hârtie neagră.
Corpul parcă-i era plecat,
lăsându-i sufletul într-o gaură.
Dar nu era aşa. Scria cu sânge albastru
sentimentele altora şi le presăra cu roşu.
Primea descântece de iubire…
De parcă ar fi avut nevoie de ele.
Un scriitor e scriitor atunci când scrie ce simte,
nu un scriptor care copiază sentimente,
blamând sufletul celui rănit.
Ca şi cum asta l-ar face mai fericit.
Ageritatea lui şi mediocritatea cuvintelor
te făceau să te simţi pierdut în tine.
Rămâneai cuprins de înţelesul lor
şi nu mai puteai face legătura între adevăr şi ficţiune.
Te lăsai dus de ce aveai în faţa ochilor
Şi uitai să mai faci legătura între cuvinte;
Printre rânduri ai putea găsii rostul lor.
Însă anxietatea te cuprinde.
Lăsându-l pe el să fie doi, cu două înţelesuri.
Însă tu rămâi inanimat, cu lacrimi pentru dânsul.
Întâlnirea noastră e ca o eclipsă.
Te văd dar parcă nu ajung la tine.
Parcă am fi suprafeţele Orizontului.
Zile întregi de aşteptare,
pentru o clipă de iubire.
O paralelă ajunge către tine,
te îndepărtează, te ascunde.
O mie de clipe
într-o fracţiune de secundă.
Te văd pe tine şi reînviu.
Ajung să urăsc tot ce-i lângă mine.
Mă uit pe geam
şi pomul din faţă
se îndepărtează.
Şi urăsc vântul!
El e cel care nu te aduce
pentru că nu ne vrea împreună.
Bate contrar voinţelor noastre,
aruncâdu-ne pe noi
între două spaţii.
Ochii ce luminau soarele atunci când îl priveau,
aveau puterea de a muta totul din loc.
Priveau copacii şi frunzele cum cădeau,
lăsându-ţi mai multă lumină în locşor.
– Păstrează-ţi ochii.
Zâmbetul se afişa rar, dar frumos.
Uneori lăsând chiar nişte gropiţe în sufletul cuiva.
Alteori apărea atât de glorios
încât, tot ce era împrejur, îngheţa.
– Păstrează-ţi zâmbetul.
Chipul meschin însoţit de zâmbet şi ochi,
avea însuşirea de a lumina un trup robust.
Urmărea tot ce era şi urmarea ce v-a veni,
ştiind când trebuie să termine şi când e de ajuns.
– Păstrează-ţi chipul.
Inima nu se vede, nu te lasă să o cunoşti.
Nu te primeşte înăuntru. ‘Nu mă încred în tine,
sigur vei dorii să mă răneşti!’.
Chiar dacă îi dai aripa, sufletul şi pe tine.
– Oferă-ţi o parte din inimă.
M-am săturat să fiu gheisha ta.
Am fost întotdeauna acolo când îmi spune-ai să vin,
şi am stat atât cât mi-ai dat tu voie.
M-am aşezat într-un colţ şi am rămas acolo
până când mi-ai făcut un semn
şi m-ai chemat către tine.
Te vad că îţi pierzi cuvintele
şi încerci să te menţii în linie dreaptă.
Mă chemi la tine doar atunci când ai nevoie de mine
şi nu îţi pasă dacă eu pot ajunge sau nu.
Nu te interesează atunci când eu aş vrea să te văd
pentru că tu nu ai nevoie de droguri azi.
Dar eu nu sunt doar un praf,
pe care îl tragi atunci când vrei să scapi
de tot ce te înconjoară.
Sunt doar o fată
care te vrea pe tine.
Trăiam mai bine fără tine,
însă atunci când mă chemi
sună atât de… pirpiriu.
Mila mă face să nu spun nu,
şi oricum nu aş putea spune nu.
Dar tot nu am înţeles ce sunt pentru tine?
Un fel de drog,
pe care îl tragi atunci când alţii te-au aruncat la pământ?
Eu te vreau lângă mine
în fiecare zi.
Dar m-am săturat să fiu gheisha ta.
Nu mai vreau să fiu acolo
doar pentru că vrei tu.
Îmi revendic drepturile de a fi om
şi de a-mi alege singură iubirea.
Vreau să am dreptul de a mă iubi pe mine
înaintea ta,
şi vreau ca tu să pleci.
M-am săturat să te iubesc pe ascuns.
Să aştept să primesc ce mi se cuvine.
Îmi revendic inima
şi iubirea.
Şi, cu lacrimi în ochii,
te las să fi liber.
Îţi ofer oportunitatea de a-ţi deţine în totalitate ţie.
Ce îţi poţi dorii mai mult?
Nu o să mai vrei să îmi ceri sufletul şi trupul
doar pentru a fi fericit.
Vei avea timp să te cauţi pe tine şi să te descoperi.
Poate vei învăţa că nu poţi schimba o persoană
doar pentru satisfacţia ta.