You entered sad and tired,
with no strings attached.
– I can not believe I see you after all these years.
You Came like a chased lion
by an entire season.
– But as beautiful as you were when I first saw you.
You approached like a child.
But transformed And wild,
– Your eyes … the most beautiful thing.
And Before I say ‘Hi’
You took me to the sky.
– Give me a shot of Jager; I think I’m in heaven.
We kissed for days
and we slept nights.
– No joints, alcohol free. Only water in shower.
You wake me up better than coffee does.
You get under my skin and do not know where this goes.
– I’m addicted to you.
You are stronger than any hero.
And it feels too damn good.
– And now I’m falling.
Too much to let you through
The nights and days by your own.
– I’m falling, baby.
I’m starting to watch after you,
searching you in all the places.
– I even catch a butterfly.
Am 25 de ani, deci, se presupune ca am ajuns la argint.
Am trecut prin multe in ‘casnicia’ cu mine.
Au fost suparari, fericiri, bucurii si dezamagiri; am trecut de la ‘Deep Central – In Love’, la Craig David – I Don’t Love You No More (I’m Sorry).
Am continuat cu ‘Veritasaga – Cer senin’, pana cand, intr-o dimineata, am vrut ‘Proconsul – Pentru tine’.
Dar acum a venit iarna si eu am crescut; povestile nu mai sunt un deliciu pentru mine, decat cele pe care mi le cumpar eu, nu cele pe care mi le vindeai tu.
Asa am ajuns la ‘Proconsul – Ce daca ma doare’; daca pana acum, aveam lumina aprinsa ca tu sa gasesti locul, de data asta, nu doar ca am stins lumina, ci am si storurile trase.
Nu esti primul de care m-am indragostit,
si, cu siguranta ca viata mea nu se va incheia la tine.
E adevarat ca ai fi putut alege altceva.
Ma puteai face sa ma indragostesc de tine in fiecare zi,
dar nu ai ales asta.
Pana imi va trece fiorul care ma cuprinde atunci cand te vad sau vorbesc cu tine, ma voi indragosti in fiecare moment de tine.
Tu ai ales ca nu trupul meu sa il sprijine pe al tau atunci cand simti ca nu mai poti;
sau macar atunci cand ai un moment de respiro…
Ai decis ca umarul meu nu e destul de puternic incat sa-ti sprijine capul…
Poate ai gandit ca mainile mele nu sunt destul de delicate, incat sa iti poata cuprinde obrajii…
Sau poate ai crezut ca ochii mei nu sunt destul de deschisi la culoare si nu iti vor lumina drumul catre ei,
ori, poate ai crezut ca parul meu e prea inchis la culoare…
Poate ca nu ai vrut sa fii citit intr-una dintre scrierile mele.
Daca intalnirile noastre au fost o nebunie
Si toate minutele au fost efemere,
Daca zambetul meu a fost o alinare
Si toate vorbele tale, doar o delasare,
Atunci iubesc minciuna.
Daca bratele mele au fost un refugiu
Si toate saruturile noastre, doar o povata;
Daca mangaierile au fost doar placeri
Si bataile inimii mele, doar satisfactie,
Atunci am iubit minciuna.
Şi spun că plec –
şi încerc să plec cu capul sus şi umerii drepţi.
Încerc să îmi controlez picioarele
să nu crezi că o să cad.
La primul colţ,
picioarele nu mi-au mai făcut faţă –
am căzut la pământ.
Dar nu m-am lovit –
eram deja prea rănită.
Aveam sufletul răvăşit
şi inima zdrobită cu nepăsare.
Cu nepăsarea ta înşirând cuvinte
complet neadevărate şi timbrate gândirii tale –
într-un mod paradoxal de iraţional raţiunii.
Zac pe zăpada ce a fost o dată albă.
Văd cum se întinde suferinţa
şi doar atunci când se mai prelinge
o lacrimă, ajunge să se cureţe.
Încă te aud cum mă ameninţi.
Mă loveşti profund şi doare.
Până la urmă reuşesc să mă ridic,
mă şterg de praf şi plec.
Îmi continui drumul spre casă
şi, uşor-uşor, drumul spre viaţă.
Am lăsat toată iubirea pentru tine acolo,
pe strada aia îngustă şi înghesuită,
care arată acum bizar, ca un coşmar.
Toată iubirea aruncată cu sila
prin lacrimi de durere,
pe aceea frumoasă zăpadă albă odată…
Mi-am vândut deja sufletul diavolului pentru tine…
Acum nu mai vreau.
Aşa că am lăsat iubirea acolo
Încep să mă completez
şi să mă restaurez.
Ca un puzzle.
Era un băiat cu gânduri calde.
Aşa părea. Un suflet mare
ce aşternea pe foile unui bloc notes,
toate gândurile ce în suflet i-au pătruns.
Părea că sufletul lui era pictat
pe o coală de hârtie neagră.
Corpul parcă-i era plecat,
lăsându-i sufletul într-o gaură.
Dar nu era aşa. Scria cu sânge albastru
sentimentele altora şi le presăra cu roşu.
Primea descântece de iubire…
De parcă ar fi avut nevoie de ele.
Un scriitor e scriitor atunci când scrie ce simte,
nu un scriptor care copiază sentimente,
blamând sufletul celui rănit.
Ca şi cum asta l-ar face mai fericit.
Ageritatea lui şi mediocritatea cuvintelor
te făceau să te simţi pierdut în tine.
Rămâneai cuprins de înţelesul lor
şi nu mai puteai face legătura între adevăr şi ficţiune.
Te lăsai dus de ce aveai în faţa ochilor
Şi uitai să mai faci legătura între cuvinte;
Printre rânduri ai putea găsii rostul lor.
Însă anxietatea te cuprinde.
Lăsându-l pe el să fie doi, cu două înţelesuri.
Însă tu rămâi inanimat, cu lacrimi pentru dânsul.