Mi-ai adus soarele
atunci când hoinăream sihastră
pe meleaguri neatinse;
unde soarele ar fi apărut doar dacă l-ai fi creat.
Tu, ai apărut în faţa mea
şi mi-ai desenat un soare.
Ai făcut un plop şi o băncuţă,
care să ne ferească de razele fierbinţi ale soarelui.
Priveam foaia,
şi în jur vedeam cum totul se contura.
În stânga noastră a apărut un lac cu o sclipire
de neimaginat.
Şi pescăruşi care roiau în jurul lui.
Şi cabana din stejar cu o prispă în care se balansa un hamac.
Tot acoperişul ei era o terasă cu un balansoar şi o prelată.
Totul arăta ca o poveste.
Era colorat şi strălucitor;
plin de sonate şi fluturaşi.
Greieri cântăreţi şi furnici muncitoare,
la fel ca în poveştile cu prinţi şi prinţese.
…………………………………………………………………….
Dar atunci când ai desenat căi ferate şi o gară,
mi-am dat seama. Nu erai aici ca să rămâi.
Erai doar un cabotin cu o inimă opacă.