“[…]
Nici o moarte nu vine la timp,
toate mortile vin prea devreme,
toate mortile au prioritate,
viata pare un rasfat,
un detestabil privilegiu,
agentiile de stiri in lume
care daca n-anunta morti
dau faliment.
[…]
Am nevoie de oameni
uite, incep sa nu mai suport
intrebarile nepoatei mele
in care ma recunosc pe mine mic
intrebandu-mi bunicii:
de ce mor oamenii,
de ce imbatranesti, tata mare,
cum sa fac eu sa te tin tanar,
de ce tremura mana tatalui meu.
De la Shakespeare la Andreea
nu e decat un pas,
stiu ca nici unul dintre ei
nu-l va face,
dar intrebarile acestea naive
sunt haina de zi cu zi
a unor geniale intrebari de duminica,
si, totusi, multi oameni
prea multi oameni au murit,
averea cimitirelor a sporit,
parca ar mai fi avut loc
un razboi mondial secret,
pe care nu l-a castigat nimeni.
[…]
Ca un canibal pedepsit,
ca un canibal cu gura pecetluita
alerg pe pamant si plang:
am nevoie de oameni.”

Noapte buna, Adrian Paunescu.