Pentru ca femeile, atunci cand raman singure, ele sufera. Si suferinta asta, doare tare. Simti ca nu poti sa respiri, ai lacrimile in gat, pentru ca nu vrei sa le scoti afara. Pentru ca ele il vor pe el. Si il cauta pe el. Pana cand ajung acasa si isi pun capul pe perna. Atunci dau drumul tuturor lacrimilor pe care le-au tinut in ele. Dar plang o zi, doua, o saptamana, o luna… iar apoi, se obisnuiesc fara el. Iar tu nu o sa vrei sa se obisnuiasca femeia care te-a iubit cu lipsa ta. Pentru ca pana o sa iti dai tu seama ca o vrei inapoi, ea nu o sa ma aiba nevoie de tine. Pentru ca dupa toate noptile de plans, ea a reluat toata relatia de la un cap la altul, in capul ei… si o sa stie toate lucrurile pe care le-ai facut, avar fiind, gandindu-te doar la tine. Ea o sa stie toate momentele in care ea nu a fost vazuta de tine sau auzita, si atunci o sa treaca peste dorul de tine. Si atunci nu o sa o mai ai. Pentru ca femeia nu e ambitioasa, insa ea e ca un vultur in familie. Si asteapta ca tu sa vezi asta.

In clipa in care femeia se obisnuieste cu lipsa ta, revenirea ta e aproape imposibila. Pentru ca a oferit tot, corpul ei, sufletul ei, inima ei, mintea ei. Ea a dat tot. Dar cand tu ai lasat-o singura si ai facut-o sa se invete fara tine, ea a devenit mai puternica.