Sufletul îţi caută gândurile,
caută nişte întrebări care nu au un răspuns.
Dorm în patul în care
sufletul tău a găsit linişte
şi plâng pe aşternuturile
pe care tu ai îndrăznit să le murdăreşti
cu omenescul din tine.
Mi-ai luat visele;
ai îndrăznit să-mi iei dorul şi zâmbetele.
Infamul cotidian,
monotonia şi mediocritatea oamenilor de rând…
Totul a omorât iubirea.
Credeam că nu voi murii de aceiaşi greşeală umană,
că nu o să mă sting în oboseală.
Am rămas cu un ‘te iubesc’ mai puţin
şi acum totul e tăcere.
Dar pe asta nu o mai împart cu tine.
Caut disperată liniştea…
Pleacă!
Ascult acordurile pianului…
Pleacă!
Iubesc liniştea asta.
Îmi oferă libertate şi mă lasă să fiu eu.
Pleacă!
Liniştea este cea care mă ajută să mă adun.
Şi de această dată mă v-a lipi.
Pleacă!
Dacă trebuie să car după mine viaţa asta haotică,
aleg să o fac cu fericire.
Pleacă!
Iubesc haosul,
aşa că, du-te!