Când lacrima alunecă încet,
lăsând în urmă doar un zâmbet
disperat de tăcerea surdă,
sperând să-i dea dispreţului o altă valoare.
Dar pleacă de acolo cu faţa curată.
Era frumoasă.
Şi nu doar pentru că avea faţa curată,
ci pentru că se eliberase de cel ce o făcea urâtă.
Sclipirea din ochi şi zâmbetul,
te făceau să o admiri ca pe o zână.
Şi nu mai aveai curajul de a nu o admira.
Tot decorul era parcă diafan…
Ea sclipea totul.