Cafea neagră pe înăuntru
şi un vin alb, spumos, prin cadru.
Privesc prin ‘nu-mă-uita’
şi zâmbesc pentru a nu regreta.

Ascund în mine,
lucruri pe care alţii le-ar crede inutile;
zac în gânduri negre şi nevăzute.
Încerc să le azvârl, dar nu se lasă ameninţate.

Trăiesc în consecinţe,
prin consecinţe,
În timp ce alţii jignesc;
cum pot spune că au un suflet omenesc?

Între extaz şi agonie,
între frumuseţe şi urâţenie,
între curăţenie şi mizerie,
între înfrângere şi victorie.
Între apus şi răsărit,
cu un singur preţ de plătit:
însăşi viaţa.