Îmi propun să îmi fac prezentul plăcut prin litere;
de fiecare dată când scriu ceva,
scriu pentru că îmi face plăcere.
Dar degetele se duc la următoarea literă,
la următoarea propoziţie,
la următoarea frază.
Ele îmi adună,
uneori prin laşitate,
alteori prin spor,
fiecare literă.
Făcându-mi sufletul bucăţi
şi servindu-l ca aperitiv înaintea cinei.
Uneori
e mai crud decât ţelina şi mai amar ca o sandivă.
În multe zile,
făcându-te să îţi fie teamă să încerci cina.
Poate de asta uneori mi-e frică să trec mai departe,
să continui ceva.
Mi-e frică să scriu totul aşa cum simt,
aşa că prefer să scriu aşa cum m-au învăţat anii;
ne bucurăm de soarele care ne arde pielea,
făcându-i exact pe plac – stând în faţa lui,
prinşi ca nişte bucăţi de carne pe grătar.
Şi rămânem acolo până când se plictiseşte de fumul ce ajunge la el.