Am ramas in acelasi loc; la coltul dintre realitate si fictiune. In locul in care, amandoi aveam mastile puse.
Nu stiu daca frica de realitate te speria sau poate, chiar sufletul tau, insa un lucru stiu sigur: iti este frica sa-ti dai jos masca, sa iesi din fictiune. Eu, azi imi dau masca jos si o spun cu voce tare: TE IUBESC.
O fac, ca sa nu mai pot da inapoi, sa nu ma mai mint singura. Nu o fac pentru tine, ci pentru persoana cu care impart, neconditionat, aceeasi iubire, dar pe care nu o cunosc. Pentru rusinea care mi-o arata oglinda cand o intalnesc, si pentru frica pe care o am atunci cand ma pun sa dorm si langa mine se aseaza o persoana care imi deranjeaza somnul.
Te iubesc pentru ca, chiar daca nu esti pentru mine, sufletul imi intoarce intotdeauna vorba. Te iubesc pentru ca imi place cum imi bate inima atunci cand esti langa mine. Chiar si pentru impleticirea picioarelor si stangacia tuturor lucrurilor pe care le fac atunci cand imi esti in preajma. Tocmai de asta te iubesc; pentru ca tu ma faci sa fiu ceea ce vreau sa fiu, si nu ceea ce sunt.
Chiar daca doare groaznic atunci cand pleci.
Macar am curajul sa-mi traiesc tot cursul vietii.