Ochii ce luminau soarele atunci când îl priveau,
aveau puterea de a muta totul din loc.
Priveau copacii şi frunzele cum cădeau,
lăsându-ţi mai multă lumină în locşor.
– Păstrează-ţi ochii.

Zâmbetul se afişa rar, dar frumos.
Uneori lăsând chiar nişte gropiţe în sufletul cuiva.
Alteori apărea atât de glorios
încât, tot ce era împrejur, îngheţa.
– Păstrează-ţi zâmbetul.

Chipul meschin însoţit de zâmbet şi ochi,
avea însuşirea de a lumina un trup robust.
Urmărea tot ce era şi urmarea ce v-a veni,
ştiind când trebuie să termine şi când e de ajuns.
– Păstrează-ţi chipul.

Inima nu se vede, nu te lasă să o cunoşti.
Nu te primeşte înăuntru. ‘Nu mă încred în tine,
sigur vei dorii să mă răneşti!’.
Chiar dacă îi dai aripa, sufletul şi pe tine.
– Oferă-ţi o parte din inimă.