Îmi pare rău
pentru toate gândurile pe care nu le-am spus
celor care meritau să le audă.
Îmi pare rău
pentru toate cuvintele pe care le-am spus
celor care nu meritau să le audă.

Îmi pare rău
pentru privirile ruşinoase pe care le-am aruncat
celor care nu le meritau.
Îmi pare rău
pentru privirile îngheţate pe care le-am adresat
celor care nu le meritau.

Îmi pare rău
că nu am avut curaj să spun ‘nu’
atunci când mintea încă spera.
Îmi pare rău
că am avut indiferenţa de a spune ‘nu’
atunci când sufletul mai vroia.

Îmi pare rău
pentru atunci când am spus ‘da’
chiar dacă inima urla ‘nu’.
Îmi pare rău
pentru atunci când trebuia să spun ‘da’,
însă sufletul nădăjduia încă la o iubire.

Îmi pare rău
pentru iubirea pe care am avut-o
şi m-am ambiţionat să nu o dăruiesc.
Îmi pare rău
pentru iubirea ce mi-a omorât sufletul,
vrând să dea mai mult decât a putut.

Îmi pare rău
că nu am ştiut să arăt ce aveam de arătat
aşa cum aşteptau alţii.
Îmi pare rău
că unii au înţeles doar ce au vrut
şi au avut de suferit.

Îmi pare rău
că nu mă înţeleg cu mine prin fapte,
ci doar prin cuvinte.
Îmi pare rău
că nu judec orizontul
aşa cum alţii o fac.

Îmi pare rău
că nu îmi arunc ura pe cine merită
şi continuu să spun ‘e vina mea’.
Îmi pare rău
că revărs ura spre mine
şi uit de mine însumi.

Îmi pare rău
că îmi spun acum ‘îmi pare rău’.