“Concertele sunt ca şi noi. Accidente ale tăcerii. O, dacă am putea să ne întoarcem de la jumătatea unui concert înapoi spre începutul lui! Dar nu se poate. Un cântec îmbătrâneşte în timpul cât îl cântăm. El începe tânăr, luminos, plin de încredere şi de speranţa. Se maturizează, continuă îngândurat, apoi deodată îmbătrâneşte. Uneori îmbătrâneşte solemn, alteori îmbătrâneşte melancolic. Asta n-are importanţă. Ceea ce contează e că se aproprie de sfârşit şi de moarte. O moarte somptuoasă nu e mai puţin moarte…“

Domnul Octavian Paler